Cugetarea de azi

In cautarea asidua de certitudini in viitor, uitam sa ne bucuram de frumusetea prezentului simplu al vietii.

Anunțuri

Pentru cei interesati de volumul „Acasa sufletului” in format electronic: acesta se poate accesa urmand link-ul de mai jos:

https://bogdannicule.wordpress.com/acasa-sufletului/

Sa nu uitam ca viata e un dar. Sa o apreciem asa cum se cuvine si hai sa ne contruim cat mai multe clipe de fericire!

Extrasul

Zi pasnica de octombrie racoros in blandul Cluj.
Ma pornesc de dimineata sa imi adun actele pentru racordarea definitiva la reteaua de curent electric. Lucru care se intampla la 6 ani de cand locuiesc in casa noua…
Cum se face in mod normal, impreuna cu venicii ne-am decis sa nu lucram cu Electrica, ca dureaza mult si „mai stim noi pe cineva” care ne poate ajuta. Acel cineva lucreaza la Electrica si are pe fisa de post activitatile care ni le face noua „pe din dos”, doar ca o sa-si bage banii in buzunar si o sa ne dea chitante nu.
In general, romanii sunt un popor intelegator. De aceea o „sa ne intelegem” cum facem lucrarea, „o sa ne intelegem” la pret, „o sa ne intelegem cu actele pentru dosar”. Scot capul din atata intelegere si incerc sa adun totusi actele.

Fac copii xerox la planul de situatie, cartea de identitate. Ajung la al treilea element de pe lista: act de proprietate – cartea funciara… Ma uit prin acte, nu le gasesc. Uitasem ca dusesem originalele la banca si nu mai facusem copii dupa ele. Nu-i nimic, imi zic, iau numarul de CF de pe vreun document si merg la Cadastru sa ma lamuresc daca acel numar e corect si sa scot un nou extras de carte funciara. Sau poate se rezolva online si nu mai am de umblat.

La birou ma pun in fata calculatorului si incerc sa caut „eliberare CF online Cluj”. Mi se parea de bun simt sa pot sa imi descarc documentele necesare, sa platesc cu cardul si sa imi pot completa linistit dosarul. Din acel moment cruda realitate a inceput sa creasca in fata mea ca un munte amenintator din povestile cu copii.
Ce reusesc sa gasesc e programul la biroul de eliberari ale actelor cadastrale si cu mare succes un numar de telefon. Formularul descarcat online aveam sa aflu ulterior ca e expirat. Sun timid, incercand sa aflu la telefon daca numarul meu de carte funciara e corect. Nimeni nu stie nimic. Singura rezolutie este sa merg la biroul de langa Gara, ca o sa imi spuna acolo, doamna de la Ghiseul 1… Mi-o si inchipui ca pe un fel de Mafalda, care le stie pe toate si care „o sa ma rezolve” si pe mine…

Cu emotia in gat, ajung la biroul de la gara. Ma gandeam ca ghiseul 1 e cel de informatii la care primesti lamuriri despre ce acte depui, de unde le ridici, etc. Ei as, la biroul 1 si la biroul 2 se depun cererile pentru documente. Din momentul in care deschizi usa si intri in incapere, privirile persoanelor de la rand, exasperate deja de o interminabila asteptare, te sfredelesc. Nu imi asum riscul de a ma aproipa de usita ghiseului 1. Inca mai tin la integritatea mea corporala… Merg la ghiseul 4, explic care e situatia, ca nu stiu daca numarul de CF e corect, dar ca as vrea sa depun cererea si daca ma poate ajuta cineva sa imi confirme daca acel numar e corect. Ma gandeam ca e vorba de 1 minut, timp in care o doamna sa se uite in sistem si sa spuna da ori ba. Nu, nu. Trebuie sa ajung la camera 7, acolo se obtin aceste informatii – gest cu mana ridicata, de parca ar trebui sa ajung peste mari si tari (deja ma gandesc cand citisem ultima data aventurile lui Gulliver…).

Cu speranta timida deja ca o sa obtin „aceasta informatie” intru in camera 7. Acolo – o atmosfera tihnita, nu calculator, nu doamna care sa raspunda la intrebari. Alte 2 ghisee, unul din ele cu o coada amenintatoare, similara cu cea de la ghiseul 1; intreb de ce se inghesuie toti la un birou (la celalalt erau doar 2 persoane) mi se ridica din umeri. Par mai resemnati. Nimeni nu ma ameninta cu privirea. Probabil i-a amortit asteptarea deja… Ma uit in jur, sa ma orientez in mediul nou, necunoscut. Cu mare disperare vad pe masa o CERERE: „Domnule director…solicit prin prezenta…” Imi cade fata, ma ia si pe mine amorteala vecinilor mei din camera 7. Descopar ca pentru a afla daca numarul tau de CF e corect, la zi, etc. trebuie sa depui cerere, sa astepti cateva zile bune si apoi sa primesti un raspuns.
Ies afara ametit, iau o gura de aer si scutur din cap. Nu imi vine sa cred. Ma uit la telefon sa verific data, sa ma asigur ca nu am cazut in timp. Da, e corect, sunt in Romania secolului 21…

Decid sa ma ajut singur. Ma intorc acasa, caut contractele cu banca si gasesc acolo noile numere CF!!! Ma intreb cu frica cat ar fi durat daca ceream la arhiva informatii cu numarul de CF vechi.
Fericit, ma intorc la Ghiseul 1. Completez cererea pentru obtinerea extrasului de CF si ma indrept spre casierie, sa platesc taxa necesara. Acolo observ repede un afis care te opreste din avantul platitor: „Cererile se platesc dupa ce sunt avizate”. Ma uit cu jena spre randul de la ghiseul 1 si ma asez la capatul lui. Un domn cu fata rosie se muta la randul de la ghiseul 2 (cel de la ghiseul 1 nu se mai misca de ceva vreme…). Il urmeaza indeaproape si doamna in spatele careia m-am asezat. Hopa! Se misca randul din fata mea. Doamna revine in forta, ma calca pe boimbeuri, zambind amar „Revin aici, totusi…”.

Stand la rand remarc pe cerere ca una din variantele in care poti primi extrasul este pe email (eu alesesem pentru mai multa siguranta ridicarea de la biroul cadastral…). Ma mananca limba sa o intreb pe doamna de la casierie daca sa epoate trimite pe email, sperand ca mai salvez in zilele urmatoare un drum la cadastru. Imi raspunde acra ca se poate si sa intreb la ghiseu. Speranta palpaie… Deodata, se ridica, iese din ghereta ei si vine sa imi spuna ca tot e degeaba daca o primesc pe email, ca nu are stampila oficiala si nu am ce face cu ea. Bucuros de vestea buna primita, o intreb de ce au mai trecut atunci ca optiune emailul. Imi raspunde iritata ca „Nu am pus-o eu acolo…” dupa care pleaca intepata spre baie…

Ne apropiem de usita ghiseului. Doamna din fata mea a uitat sa isi completeze numarul topografic pe cerere. Mi se arata sansa providentiala sa imi strecor actele inauntru. Stau cuminte, nu comentez. Impartasesc cu doamna din urma mea marea mirare ca nu putem sa ne luam actele online. Se pare ca percepe macar ceeea ce vreau sa ii spun. E mai tanara, a vazut probabil o parte din tehnologia actuala. Mi se semneaza hartia, ajung la ghiseul cu plata. In fata mea o tanara e mustruluita ca a venit sa plateasca fara sa aiba foaia semnata. Intind foile ca sa mi se spuna cat sa platesc. Doamna prinde foile si ramane cu mana intinsa. Vazand ca nu fac nimic porunceste „20 de lei!” (da, sa traiti!). Nu prea aveam sa ghicesc cat e de plata sau sa ii citesc gandurile…

Stau linistit, imi iau cele 2 chitante. Ma reintorc la Ghiseul 1. Mi-era dor deja. De data asta nu mai stau la rand. Strecor cele 2 chitante sub geam si primesc una inapoi. „Luni dupa 2 sa veniti” „Vad ca aveti program de dimineata, de la 11. Nu pot veni atunci, ca am nevoie de CF la pranz?” „Nu, ca nu o sa fie gata”. Insist „Dar, daca sun inainte de a veni la 11, nu exista posibilitatea sa aflu daca e gata?” „Aaaa, ba da, puteti suna, faceti cum vreti”. Si se afunda iar in noianul de hartii de dupa plexicul zgariat care candva fusese curat si transparent.

Despre viitor

Ar trebui sa lasam viitorul sa vina cum vrea el si s-ar putea sa avem surprize placute.

Sarbatorire

Azi fac 38 de ani. Viata e ca un buchet mare de lalele mov, ma regasesc in reusitele copiilor mei si in ale mele. Bucuria e ca incep sa ma uit mai mult la lumina soarelui decat la umbrele gandurilor.

Azi nu am mai citit stirile pentru ca am decis sa ma uit mai atent la mine ca parte din tabloul vietii.

Nor de etichete